Avifauna
Lacurile Vaduri și Pângărați sunt lacuri de acumulare ce au luat ființă în anii 1966, respectiv 1964, fiind declarate arii de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr 2151 din 30 noiembrie 2004 și HG 971/2011, ROSPA0125 Lacurile Vaduri-Pângărați.
Deși bazinul Bistriței era vizitat de diferite păsări acvatice dinaintea formării lacurilor de acumulare (Munteanu, 2000), acestea erau apariții de scurtă durată, în migrație. Formarea lacurilor a oferit condiții de staționare mai îndelungată a acestora, fiind semnalate în literatură cuibăriri frecvente în special de rață mare și fluierar de munte.
Totuși, datorită conformației malurilor abrupte ale acestor lacuri, oscilațiilor de nivel a apei datorită consumului practicat de hidrocentrală și vecinătății imediate a proprietăților (gospodării sau culturi agricole), vegetația palustră este slab reprezentată, deci și adăposturile pentru cuibărit sunt puține. Acest aspect duce la o diminuare a numărului de specii și indivizi în perioada de cuibărit, însă lacurile rămân un important punct de atracție în perioada migrației pentru speciile acvatice. De asemenea, pădurile și tufărișurile din vecinătate prezintă o avifaună specifică, reprezentată de numeroase specii.
Specii care necesită protecție în cadrul ariei
Ciconia ciconia (Linnaeus, 1758) – Barza albă
Barza albă este o specie cu un statut de conservare nefavorabil, fiind inclusă în categoria SPEC 2: reducere numerică. Populaţia europeană a suferit un declin lent în secolul XIX şi unul pronunţat în secolul XX, în unele ţări europene dispărând complet. Populaţia europeană este estimată la cca. 200.000 de perechi, din care 25% sunt în Polonia. În ţara noastră barza cuibăreşte în cea mai mare parte a teritoriului, mai puţin în zonele de munte şi aproape exclusiv în localităţi. Migrează în număr mare prin ţară, în deosebi prin Transilvania şi prin Moldova-Dobrogea. Efectivul actual al populaţiei este estimat la 4.000-6.000 de perechi clocitoare.
• Habitat: Sate şi periferiile unor oraşe, în ţinuturile joase, rară în unele depresiuni intramontane, până la altitudinea de 800 m. Condiţia prezenţei perechilor clocitoare este existenţa în apropierea cuiburilor a unor habitate convenabile de hrănire (pajişti umede, smârcuri, mlaştini). În prezent, majoritatea cuiburilor de berze albe sunt construite pe stâlpi ai reţelelor electrice, în localităţi, tot mai puţine cuiburi fiind amplasate pe construcţii (case, hornuri, grajduri). Datorită asanării zonelor umede şi a climatului secetos din ultimii ani, berzele s-au orientat spre zonele mai umede din ţinuturile submontane şi depresionare, lunci de râuri, vecinătăţi ale lacurilor de baraj. În prezent, berzele se întâlnesc mai des hrănindu-se pe câmpurile agricole, mirişti şi pârloage, păşuni, departe de orice apă.
• Biologie: Este oaspete de vară (martie/aprilie – septembrie). Cuibăreşte în lunile aprilie-iulie. Ponta constă din 3 ouă, uneori 4, în mod excepţional chiar 5. Maturitatea sexuală este atinsă la 3 ani. Berzele se hrănesc cu animale acvatice prinse în bălţi şi mlaştini sau terestre, ca de exemplu rozătoarele. Succesul cuibăritului depinde de nivelul resurselor trofice.
• Ameninţări: Drenarea şi asanarea unor întinse zone umede, colectivizarea agriculturii în trecut, respectiv înlocuirea practicilor agricole tradiţionale prin metode care au determinat uniformizarea peisajului şi au dus la scăderea biodiversităţii. De asemenea modernizarea satelor, în mod special folosirea altor materiale pentru acoperişuri care nu permit construirea cuiburilor pe case, extinderea reţelelor electrice de înaltă tensiune (pericol de coliziune), utilizarea insecticidelor şi rodenticidelor în practica agricolă, au repercusiuni îndeosebi asupra puilor.
• Măsuri de protecţie: Este specie protejată prin Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II), Directiva Păsări 2009/147/EC, Legile 407/2006 şi 197/2007 (Legea vânătorii, anexa 2 – vânătoarea interzisă), Legea 89/2000 (AEWA – anexa 2), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Este considerată vulnerabilă în Lista Roşie naţională.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia este menționată în literatură (Munteanu, 2000) ca fiind specie de pasaj primăvara și accidental toamna, în special în primele două săptămâni ale lunii aprilie, în grupuri de 5-30 exemlare. În formularul standard al ariei sunt menționați 60-120 de indivizi în pasaj. Habitatul este potrivit pentru adăpost și hrănire pe perioada de pasaj, atât pe malurile lacurilor, cât și pe cursurile de apă tributare și prin prezența terenurilor agricole adiacente, cu perspective pozitive privin menținerea lui pe termen lung ca urmare a includerii suprafeței în rețeaua de arii protejate la nivel european. Astfel, starea de conservare a speciei în cadrul ariei se încadrează la favorabil. Sunt necesare monitorizări în următorii ani, pe toată perioada de pasaj, pentru a stabili dacă populația vizitatoare este stabilă.
Ciconia nigra (Linnaeus, 1758) – Barza neagră
Este o specie cu statut de conservare nefavorabil (SPEC 2: rară), fiind în declin în Europa, în special în statele baltice şi dispărută din Suedia şi Spania. În prezent se constată o uşoară revenire, în special în Polonia şi Belarus. În Europa cuibăresc cca. 7.000-10.000 de perechi. În România nu este suficient de bine cunoscută răspândirea speciei, datorită dificultăţilor de localizare. Efectivul populaţiei este estimat la 100-150 de perechi.
• Habitat: Păduri întinse cu copaci înalţi, neafectate de prezenţa omului, în apropierea unor ape curgătoare sau stagnante (ca habitate trofice). Preferă zona submontană, în etajul fagului şi al molidului.
• Biologie: Este oaspete de vară, din luna aprilie până în octombrie. Se observă mai ales în perioadele de pasaj, când poposeşte pe lângă apele de la şes. Cuibăreşte în lunile mai-iulie. Cuiburile sunt situate în copaci mari şi bătrâni, cu coroană bogată şi sunt folosite mai mulţi ani la rând. Ponta constă din 3-4 (5) ouă şi este depusă la sfârşitul lunii aprilie sau în luna mai. Hrana constă din diferite animale acvatice, inclusiv peşti. Este foarte sensibilă la prezenţa omului.
• Ameninţări: La nivelul Europei aria de răspândire a speciei s-a restrâns foarte mult, pe măsura intensificării activităţilor umane. Populaţia autohtonă este afectată de micşorarea suprafeţelor naturale de pădure, de tăierea arborilor bătrâni, mai ales a stejarilor, de reducerea faunei acvatice.
• Măsuri de protecţie: Este specie protejată prin Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II), Directiva Păsări 2009/147/EC, Legile 407/2006 şi 197/2007 (Legea vânătorii, anexa 2 – vânătoarea interzisă), Legea 89/2000 (AEWA – anexa 2), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Este considerată vulnerabilă în Lista Roşie naţională.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia a fost observată în pasajul de primăvară, trei indivizi, deasupra Lacului Pângărați. Formularul standard al ariei menționează 4-8 indivizi în pasaj, iar în literatură (Munteanu, 2000) se menționează prezența acesteia ca oaspete de vară, cuibăritoare în regiuni cu păduri întinse, departe de locurile populate și un exemplar colectat de la Pângărați (1963). Astfel, starea de conservare a speciei în cadrul ariei se încadrează la favorabil, aria prezentând habitate de calitate pentru adăpost și hrănire pe parcursul pasajului și neînregistrând amenințări directe asupra speciei.
• Măsuri de management specifice: protejarea habitatelor specifice. Monitorizarea anuală a populațiilor.
Aythya nyroca (Güldenstädt, 1770) – Raţa roşie
Este o specie aflată în declin accentuat pe teritoriul continentului european, fiind încadrată în categoria SPEC 1: vulnerabilă. România este una dintre ţările cu efective mai mari faţă de alte ţări, fiind estimate la 2.000-6.000 de perechi.
• Habitat: Preferă bălţile şi lacurile eutrofe, cu vegetaţie acvatică abundentă (stufăriş), şi suprafeţe de apă liberă. Se găseşte în bazine acvatice naturale, dar cuibăreşte şi pe heleştee, iazurile sau lacurile de baraj parţial colmatate, pe care se dezvoltă vegetaţie.
• Ameninţări: La reducerea efectivelor de raţă roşie au participat ca factori limitativi asanarea lacurilor, degradarea habitatelor prin eutrofizare excesivă, vânătoarea, pescuitul cu plase în care se prind accidental păsări şi mor.
• Măsuri de protecţie: Este specie protejată prin Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II), Directiva Păsări 2009/147/EC, Legile 407/2006 şi 197/2007 (Legea vânătorii, anexa 2 – vânătoarea interzisă), Legea 89/2000 (AEWA – anexa 2), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (anexa 3). Este considerată vulnerabilă în Lista Roşie naţională.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia a fost observată în arie în decursul studiului, în pasajul de primăvară, pe toate lacurile, cu un total de 69 de exemplare. În formularul standard sunt menționate în pasaj un număr de 36-72 de exemplare, iar literatura de specialitate o menționează ca fiind specie accidentală (Munteanu, 2000). Habitatul este potrivit pentru adăpost și hrănire pe perioada de pasaj și se află sub statut de protecție ca arie protejată la nivel european. Astfel, starea de conservare a speciei în cadrul ariei se încadrează la favorabilă. Sunt necesare monitorizări în următorii ani, pe toată perioada de pasaj, pentru a stabili dacă populația vizitatoare este stabilă.
• Măsuri de management specifice: Menținerea vegetației acvatice și a calității apei. Monitorizarea anuală a populațiilor.
Tringa glareola (Linnaeus, 1758) – Fluierarul de mlaștină
Specie limicolă, cu spatele maroniu cu puncte dese de culoare deschisă (ce se reduc spre toamnă). Petele de pe gușă se estompează treptat spre albul de pe piept. Picioarele galben-verzui, în zbor depășesc evident vârful cozii.
• Habitat: Poate fi întânită pe malurile apelor, în mlaștini, zone umede din paduri de mesteacăn din zone muntoase.
• Biologie: Pasăre migratoare ce tranzitează România. Cuibărește în nordul Rusiei. Depune 3-4 ouă ce sunt clocite timp de 23 de zile de ambele sexe. Masculul îngrijește puii. Se hrănește cu insecte acvatice, gândaci, viermi, păianjeni, crustacee, moluște, pește și uneori cu materie vegetală.
• Ameninţări: Principala amenințare este reprezentată de distrugerea malurilor apelor și restrângerea habitatelor specifice.
• Măsuri de protecţie: Este specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, Legea 13/1993 (Convenția Berna, Anexa II), Legea 197/2007 (Legea vânătorii), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: În formularul standard sunt menționate în pasaj un număr de 50-75 de exemplare, iar literatura de specialitate o menționează ca fiind specie accidentală (Munteanu, 2000). Habitatul este potrivit pentru adăpost și hrănire pe perioada de pasaj și se află sub statut de protecție ca arie protejată la nivel european. Astfel, starea de conservare a speciei în cadrul ariei se încadrează la date insuficiente, este posibil ca perioada observațiilor să nu fi surprins maximul pasajului speciei. Sunt necesare monitorizări în următorii ani, pe toată perioada de pasaj, pentru a stabili dacă populația vizitatoare este stabilă.
• Măsuri de management specifice: protejarea malurilor lacurilor cu apă mică și a zonelor cu prundiș. Monitorizarea anuală a populațiilor migratoare.
Lanius minor (Gmelin, 1788) – Sfrâncioc cu fruntea neagră
Sfrâncioc de marime medie de culoare cenușie cu abdomenul alb și aripile negre. Caracteristic este banda neagră de pe frunte cu aspect de mască.
• Habitat: Preferă terenurile deschise, pajiștile cu tufe si pâlcuri de copaci, lizierele.
• Biologie: Este oaspete de vară. Cuibăreşte în lunile aprilie-iulie. Ponta constă din 5-6 ouă. Incubația durează 15-16 zile, făcută de către femelă. Hrana este reprezentată de insecte, în special insecte mari.
• Ameninţări: Principala amenințare este reprezentată de restrângerea habitatului.
• Măsuri de protecţie: Este specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, Legea 197/2007 (Legea vânătorii), Legea 13/1993 (Convenția Berna, Anexa II), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia este menționată în formularul standard al ariei, ca fiind clocitoare, cu o populație estimată la 3-4 perechi. În teren nu a fost identificată zona de cuibărit a speciei, nefiind observat niciun exemplar. În literatură (Munteanu, 2000) specia este menționată ca fiind o prezență rară în regiune. Încadrăm astfel starea de conservare a speciei în arie la date insuficiente, cu recomandarea de a realiza în continuare monitorizări ale ariei protejate.
• Măsuri de management specifice: Conservarea habitatelor specifice, tufărișuri din apropierea culturilor agricole. Monitorizarea anuală a speciei, în perioada de reproducere (martie-aprilie). Evitarea deranjului cauzat de prezența umană.
Coracias garrulus (Linnaeus, 1758) – Dumbrăveancă
Pasăre de mărime medie, cu penaj viu colorat în nuanțe de albastru, maro-roșcat și negru. Penajul prezintă irizații astfel încât, în funcție de lumina la care este observată, albastrul penajului virează de la albastru ultramarin la albastru verzui. Constituția corpului este solidă, cu cioc puternic.
• Habitat: Preferă regiunile deschise, cu copaci mari, scorburoși, livezile, albii întinse de râuri cu pereți nisipoși, zone agricole cu pâlcuri de copaci.
• Biologie: Este oaspete de vară (martie/aprilie – septembrie). Pasăre monogamă, solitară si teritorială. Cuibărește în scorburi și diverse cavități de pe versanți, maluri de râuri, etc. Depune 4-5 ouă care sunt clocite de către femelă timp de 17-19 zile. Se hrănește în special cu nevertebrate, insecte și unele mici vertebrate. În condiții deosebite se poate hrăni și cu fructe.
• Ameninţări: Sensibilă la folosirea pesticidelor care îi reduc cantitatea de hrană și la modificarea metodelor de exploatare și regimul terenurilor agricole și pădurilor.
• Măsuri de protecţie: Specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, anexa I, Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II) și ), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia este menționată în formularul standard al ariei, cu 1-4 indivizi în pasaj. Literatura de specialitate (Munteanu, 2000), menționează specia ca fiind o prezență accidentală, foarte rară în perioada de pasaj. Așadar, datele nu sunt suficiente pentru a caracteriza starea de conservare a speciei în arie, încadrându-se la date insuficiente.
Gavia arctica (Linnaeus, 1758) – Cufundar polar
Un pic mai mare decât rața comună mare (Anas platyrhynchos) dar cu silueta mai subțire. Ciocul este conic, subțire și ascuțit. În penaj de vară, de culoare închisă cu pete albe, rectangulare pe spate iar pe piept și lateralele gâtului cu dungi albe și negre verticale, alternative. In partea frontală a gâtului o pată mare, rectangulară, de culoare neagră. În penaj de iarnă, cel puțin jumătate din partea laterală a gâtului de culoare închisă, fără alb de jur împrejurul ochiului.
• Habitat: Cuibărește pe lacuri mari și adânci, cu apă dulce, din zona de nord a globului (Rusia, Scandinavia, Alaska, Canada). Iarna poate fi întâlnit pe coastele bogate în pește, lacuri, estuare și golfuri.
• Biologie: Specie cu pronunțat caracter migrator. Cuibărește în perechi izolate începând cu luna aprilie, în funcție de temperatura locală. Dieta este compusă în special din pește dar conține și moluște, insecte și crustacee, uneori și materie vegetală.
• Ameninţări: În perioada de cuibărit este amenințată de poluarea apelor și variațiile de nivel. În perioada iernii este foarte vulnerabilă la deversările de poluanți în apele unde se hrănește.
• Măsuri de protecţie: Specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, anexa I, Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II) și OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare: Specia este menționată în formularul standard al ariei, cu o populație de 7-18 indivizi în perioada de iernare.
• Măsuri de management specifice: Conservarea habitatelor acvatice. Menținerea calității apei. Monitorizarea speciei în perioada de iernare.
Gavia stellata (Linnaeus, 1758) – Cufundar mic
Cel mai mic dintre cufundari, dar nu cu mult mai mic decât cufundarul polar. Cioc conic, subțire, ascuțit și ușor arcuit în sus. Ușor de recunoscut după gâtul maro-roșiatic în penaj de vară. Penajul de iarnă este mai deschis decât cel al cufundarului polar iar ochiul este înconjurat de alb.
• Habitat. Cuibărește pe lacuri mici, cu apă dulce, mlaștini și ținuturi umede. Preferă zonele fără copaci dar cu maluri cu vegetație abundentă. Iarna poate fi întâlnit pe coastele bogate în pește, lacuri, estuare și golfuri.
• Biologie. Specie cu pronunțat caracter migrator. Cuibărește în perechi izolate sau, în cazul lacurilor mari, în aglomerări începând cu luna mai, în funcție de temperatura locală. Dieta este compusă în special din pește dar conține și moluște, insecte și crustacee, uneori și materie vegetală.
• Ameninţări. În perioada de cuibărit este amenințată de poluarea apelor și variațiile de nivel. În perioada iernii este foarte vulnerabilă la deversările de poluanți în apele unde se hrănește.
• Măsuri de protecţie. Specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, anexa I, Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II) și OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare. Specia este menționată în formularul standard al ariei, cu o populație de 4-9 indivizi în perioada de iernare. Sunt necesare estimări ale populației în aria protejată, în sezonul de iarnă, pentru o estimare corectă a stării de conservare a speciei la nivelul ariei protejate, specia fiind încadrată la date insuficiente.
• Măsuri de management specifice: Conservarea habitatelor acvatice. Menținerea calității apei. Monitorizarea speciei în perioada de iernare.
Cygnus cygnus (Linnaeus, 1758) – Lebădă de iarnă
Asemănătoare cu lebăda comună, de vară (Cygnus olor) dar înoată cu gâtul drept și nu își ridică niciodată aripile. Pe cioc modelul este diferit și compus din galben și negru în loc de roz/portocaliu și negru.
• Habitat. Cuibărește în extremitatea nordică a Europei pe insule sau pe maluri întinse din lacuri și râuri încet curgătoare și ajunge în Romania numai în perioada de iarnă. Iarna poate fi găsită de-a lungul coastelor, pe lacurile și râurile mari.
• Biologie. Specie migratoare. Cuibărește începând cu mijlocul lunii mai în perechi solitare și cu teritoriu bine definit. Dieta este predominant ierbivoră și include frunze, rădăcini și plante acvatice. Iarna poate consuma și semințe.
• Ameninţări. Este amenințată de restrângerea habitatului de cuibărire, poluarea apelor și împuținarea resurselor de hrană.
• Măsuri de protecţie. Specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, anexa I, Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II) și ), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (anexa 3).
• Relația cu aria protejată și starea de conservare. Specia este menționată în formularul standard al ariei, cu o populație de 50-120 de indivizi care iernează aici. A fost observată în număr mare în sezonul de iarnă, pe toate lacurile, cu un număr cuprins între 2 și 250 de indivizi. Astfel, specia este încadrată la favorabil, privind starea de conservare.
• Măsuri de management specifice: Conservarea habitatelor acvatice. Menținerea calității apei. Monitorizarea speciei în perioada de iernare. Menținerea vegetației acvatice. Protecție contra braconajului.
Chlidonias niger (Linnaeus, 1758) – Chirighiță neagră
Chirighiță de dimensiuni mici, cu siluetă elegantă si penajul în alb cenușiu și negru. Are aripi relativ lungi și o coadă scurtă, ușor bifurcată. În penajul de reproducere are corpul și capul de culoare neagră, cu picioarele și corpul de asemenea negre. În penajul de iarnă pieptul și abdomenul sunt albe, negrul de pe cap se reduce iar picioarele devin portocalii.
• Habitat. Pentru cuibărit, Chirighița neagră are nevoie de un habitat bogat în vegetație care sa îi asigure adăpost și o întindere de apă pentru hrănit. Pe timpul migrației folosește coastele și lacurile mari.
• Biologie. Cuibărește în colonii, de multe ori asociată cu alte specii de chirighițe. Cuibul este construit pe vegetație plutitoare sau imediat pe mal. Ambii părinți clocesc cele 2-4 ouă pentru 21-22 de zile. Dieta este formată din insecte,pește și amfibieni.
• Ameninţări. Specia este sensibilă la modificările apelor din habitatele specifice, cum ar fi eutrofizarea sau creșterea acidității apelor. În perioada de cuibărit este sensibilă la fluctuațiile de nivel ale apelor și la deranjul provocat de prezența oamenilor.
• Măsuri de protecţie. Specie protejată prin Directiva Păsări 2009/147/EC, anexa I, Legea 13/1993 (Convenţia Berna, anexa 2), Legea 13/1998 (Convenţia Bonn, anexa II) și ), OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Relația cu aria protejată și starea de conservare. Specia este menționată în formularul standard al ariei, cu o populație de 300-500 de indivizi în perioada de pasaj. Specia a fost observată în grupuri de pțnă la 70 de indivizi. Starea de conservare a speciei în cadrul ariei se încadrează la favorabil. Sunt necesare monitorizări în următorii ani, pe toată perioada de pasaj, pentru a stabili dacă populația vizitatoare este stabilă.
• Măsuri de management specifice: Conservarea habitatelor acvatice. Menținerea calității apei. Monitorizarea speciei în perioada de pasaj.
