logo uniunea europeana
logo guvernul romaniei
logo instrumente structurale

Rezervația Naturală Cascada Duruitoarea

Cascada Duruitoarea este un element reprezentativ pentru geologia Masivului Ceahlău și a fost declarată ”monument al naturii” conform Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – secțiunea a III a – zone protejate, rezervația având suprafața de 1 ha. Situată la altitudinea de 1.247 m, în Valea Pârâului Rupturii din Masivul Ceahlău, cascada reprezintă un monument al naturii cu regim de arie protejată de interes național. Denumirea cascadei vine de la zgomotul puternic și continuu pe care îl face apa în cădere peste două praguri, de la 25 de metri înălțime. Accesul la Cascada Duruitoarea se face prin trei trasee turistice marcate, pe care se poate ajunge în aproximativ două ore din stațiunea Durău.

Monumentele naturale sunt importante pentru conservarea naturii deoarece sunt vizibile, pot fi ușor individualizate și pot genera impact emoțional care oferă un stimulent pentru protecţia mai largă a biodiversității asociate, precum şi diverse oportunități pentru educaţia de mediu și culturală.